Da,cred ca e ceva care nu poate fi explicat.
Oricat am incerca sa intelegem,nu putem. Nu reusim sa gasim o explicatie logica;un raspuns la intrebarea "de ce m-am comportat asa?";"De ce trebuie sa apreciem persoanele atunci cand ele nu mai sunt langa noi?".Si pana atunci n-am realizat cat de mult tinem la persoanele respective?Nu le-am apreciat la adevarata valoare.Le-am considerat niste persoane obisnuite intr-o viata obisnuita.De ce doar intr-un punct limita ni se deruleaza toate in fata ochilor?Si chiar in momentul acela realizam ca nu trebuia sa facem unele chestii,ca nu trebuia sa ne comportam asa sau pur si simplu am ramas imobilizati in fata unor situatii in care noi trebuia sa fim cei mai implicati,ca puteam sa schimbam ceva,dar nu.Si s-a terminat prea prea repede,n-am avut timp sa ii spunem ca situatia nu e cum pare,sa spunem "Imi pasa:)".Si realizam ca ei erau CINEVA.Erau cineva care oricat de mult am incerca nu putem sa-i inlocuim sau sa-i uitam.E greu sa stai fara ei,e greu sa n-ai un semn de viata de la ei,e greu sa nu le poti spune ce inseamna pentru tine.De ce?Pentru ca ei au hotarat sa plece,au hotarat ca noi nu suntem importanti sau am fost prea indiferenti,incat le-am dat impresia ca noua nu ne pasa,dar nu.Noua chiar ne pasa.Dar cum am spus:poate nu suntem genul sa aratam totul,iar ei nu ne-au cunoscut prea bine si au crezut ca asa suntem Mereu.De ce?Pentru ca trebuia sa spunem "Imi pasa de tine",si acum,fara ei suntem fix NIMIC,suntem niste chestii lasate sa traiasca in obisnuit fara sa mai spere sa li se intample ceva special in viata.Dar cu toate astea,cu toate ca noi stim ca nu mai exista cale de intoarcere speram,dar ramanem doar cu speranta.Dar si speranta se stinge.Da,se stinge,dar se stinge lent.Si in tot timpul asta,nu ne e deloc bine.Si ne punem o multime de intrebari:"Cum ar fi fost daca...?";"Oare se mai gandeste la mine?";"Mai reprezint ceva pentru .... ?"Sunt intrebari retorice.
Dar noi avem nevoie de optimism si speranta sa trecem peste,dar astea nu le primim,nu ni se pot oferi.
Ioi,am zis "sa trecem peste".Acum nu-ti imaginezi ca in 5 minute n-o sa-ti mai pese si o sa fi ca inainte.Este nevoie de timp.Mult.
Poate ca prin ce am scris dau impresia ca imi lipseste cineva sau ca sufar.Nu,nu sufar.Multi nu inteleg,multe nu se vad sau sunt uni prea insensibil sa le vada.Bine,ei nici macar n-au stiut si nu au avut ocazia sa stie,inca.Poate mai e timp si pentru ei.Dar cu toate astea,cand sunt singura privesc in trecut,acum cand nimic nu ma mai intereseaza, si nu vad motivele pentru care m-am comportat asa.
Multi mi-au spus ca imi place sa-mi complic viata.Sunt constienta de lucrul asta,dar nu pot sa evit.
Sunt eu,aceasi.Ganduri pesimiste;parere prosta despre mine;stare la nivelul pamantului;fiinta respingatoare,cateodata rea,tintesc prea sus si niciodata nu reusesc sa ajung acolo unde imi propun.Da,eu.
Cu gandurile astea supravietuiesc de un timp.
Pe data viitoare!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
